Recurs la memorie, inaintea alegerilor generale

joi, 5 ianuarie 2012

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ
“COLECTIVULUI DE TRĂDĂTORI AI CASEI DE PENSII SECTORIALE A M.Ap.N” ŞI “COMISIEI DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR”

Nu avem onoarea să vă salutăm, domnilor trădători!
Nu vă considerăm şi nu vă vom considera, niciodată, colegi noştri mai tineri.
Nu ne punem nicio speranţă în soluţionarea favorabilă a contestaţiilor noastre. Probabil că aveţi, deja, formularele tipărite pentru răspuns.
Aşa cum aţi făcut şi până acum, vă veţi ascunde în spatele unei semnături indescifrabile, nu aveţi puterea şi curajul de a vă dezvălui identitatea?
Vă credeţi invicibili, în naivitatea voastră, şi de neînlocuit atâta timp cât sunteţi nişte slugi fidele, fără coloană vertebrală.
Vă înşelaţi amarnic!
Sunteţi doar nişte bieţi pioni pe tabala de şah, pioni care nici măcar nu apăraţi o regină sau un rege, ci un nebun, care mai devreme sau mai târziu, respectând regulile jocului, vă va sacrifica înlocuindu-vă ( sau aruncându-vă la gunoi) cu alte piese, o tură, un cal sau, doamne fereşte, cu un alt nebun.
O să vină o vreme când o să daţi socoteală, domnilor, pentru mâşăviile voastre.
Nu pot înţelege , atunci când vă întoarceţi acasă, de la muncă, cum vă puteţi uita în ochii soţiei, copiilor, ai vecinilor şi cunoscuţilor voştri, ştiind că sunteţi părtaşi direcţi la adevăratele drame care se produc în familiile cadrelor militare din rezervă?
Fiind la început de an nou, vă dorim atâtea bucurii şi satisfacţii , pe parcursul său, câte avem noi acum.
Necazurile, insatisfacţiile şi decepţiile să vă urmărească permanent şi tristeţea să fie cuvântul vostru de ordine.
Ca nişte buni creştini ce suntem, ar trebuii să dorim îndreptarea păcătosului, dar vai, la voi nu este cazul!
Sunteţi pierduţi iremediabil, deşi acum voi încă nu conştientizaţi şi nu uitaţi, cine ameninţă cu sabia, de sabie va muri (la figurat vorbind).
Nici nu vă închipuiţi cât rău v-aţi făcut vouă înşivă!
O să ajungeţi şi voi, mai devreme sau mai târziu în situaţia noastră şi atunci veţi constientiza răul pe care vi l-aţi produs singuri.
Prin gestul vostru de de acum vă puneţi un stigmat, care vă va urmări toată viaţa şi este posibil să se răsfrângă şi asupra familiilor voastre.
Treziţivă acum, când încă nu este prea târziu. Aveţi puterea şi bărbăţia de a recunoaşte că aţi greşit.
Suntem convinşi că în străfundurile constiinţei voastre există sentimentul de vinovăţie, de complicitate la măsurile pe care, conştient sau nu, v-aţi obligat să fiţi părtaşi.
Opriţiv-vă, aveţi tăria să spuneţi “stop”.
Închei prin a prin a vă repeta faptul că nu avem onoarea să vă salutăm, pentru că nu meritaţi.
Să vă fi ruşine indivizilor, domni nu vă putem zice.

Vicepreşedintele filialei Fagăraş
Lt.col.(r) Cocan Sorin