Şantajul din armată!



Scris de Petrică Toma




Sub protecţia câtorva stele de general, achiziţionate de pe tarabele României depravate, are loc un şantaj penibil al unor auxiliari inculţi. Ei trafichează nu doar grade, ci şi demnităţi naţionale. Totul în numele unei coaliţii impotente.



Dintr-o formaţiune cvasianonimă şi ilară, UNPR tinde să devină un fel de partid politic bazat doar pe obedienţa militarilor în rezervă şi pe oportunismul politic reinventat. Traficând şmechereşte simbolurile apărării naţionale, neavând la dispoziţie nici doctrină şi nici încredere în marea masă a electorilor, speculând încrederea masivă a poporului în Armată, UNPR se foloseşte de singura armă care îi este la dispoziţie, şi anume şantajul gregar, fie cu avansarea în grad, fie cu căderea Guvernului, prin „ţinerea la respect" a câtorva parlamentari prea slabi de înger pentru a-şi încălţa propriile cizme electorale.

„M-au îngrozit discursurile comuniste", declara Valerian Sălăvăstru în mai 2010, explicând demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al UNPR Iaşi.

Nu vrem acum să facem referire la moralitatea domnului Sălăvăstru, trecut, de altfel, prin alte două-trei partide, ci tocmai la oroarea domniei sale faţă de organizarea şi acţiunile „partidului generalilor". Tipic comunist: discurs populist, organizare de tip militar, un preşedinte şi vreo 13 vicepreşedinţi, dar şi un prim-vicepreşedinte la fiecare comună din judeţ! Fiecare din UNPR vrea o funcţie, iar problema funcţiilor a fost constant pe agenda acestei Uniuni!



Uniforma militară - subiect de troc şi uzurpare politică!



Epoletul este arma favorită a lui Gabriel Oprea. Aceeaşi armă - avansările în grad ale obedienţilor politici - i-a adus şi lui însuşi ascensiunea pe eşichierul politic. De fapt, această metodă nu e nouă, dar, după 1990, tot grupul de prieteni ai lui Gabriel Oprea a şlefuit acest fenomen. Primul dintre ei a fost Cătălin Zisu, cel mai tânăr general al Armatei Române, la doar 36 de ani (!), şi asta, după cum spunea şi preşedintele Băsescu, fără să fi trecut prin vreun teatru de operaţiuni, ci doar pe la comanda diverselor hoteluri militare înşiruite pe întreg teritoriul operativ al României. Costinel Petrache descria sugestiv această avansare: „Este expresia celei mai fulminante ascensiuni în grade militare, dar şi în grade de tot felul, în general. Doar gradele Celsius îl mai întrec...". Artizan al noii generaţii fanariote din Armată, generalul Zisu reprezintă, cred, vârful de lance al acestei doctrine amorale a avansărilor pentru obţinerea de susţinere politică. Susţinere pe care Gabriel Oprea n-o poate obţine decât prin traficul jenant cu simbolurile Armatei Române, dar şi prin reactivarea vechilor secretari de partid din Armată şi a subofiţerilor rezervişti pentru consolidarea filialelor UNPR din judeţe. La prima trecere în revistă a corpurilor reunite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, în 1862, domnitorul Cuza îl întreba pe ministrul de Război: „Cum se face că spatele trupei (intendenţii) este mai bine echipat decât trupa (infanteriştii)"? La fel cum nu a reuşit generalul Florescu să-i răspundă atunci, nici acum nu ştie cineva de ce „spatele" a ajuns să dicteze condiţiile democraţiei în România!



Regimentul de carton al lui Gabriel Oprea



Având la îndemână instrumentul decizional al avansărilor, Gabriel Oprea s-a folosit la maximum de această onoare, a ministrului Apărării, de a vorbi în numele ţării şi de a avansa, doar pentru merite deosebite, diverşi ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri. Din nefericire, ultimele avansări din Armată arată mai mult „politic" decât militar.

Cu foarte puţine excepţii, toţi liderii UNPR au fost avansaţi în grad de către ministrul Oprea, şeful lor pe linie de partid: senatorul Chivu Serioja - colonel, senatorul Ovidius Mărcuţianu - maior, doctorul Tudor Ciuhodaru - locotenent-colonel (între timp, dezertor la PC), senatorul Liviu Câmpanu - locotenent-colonel (şi el un pic dezertor pentru votarea unei moţiuni, nu ştim a câta!), deputatul Ion Tabugan - maior, deputatul Neculai Rebenciuc - locotenent-colonel, Eugen Nicolicea - locotenent-colonel. Nu mai vorbim despre liderul partidului, Cristian Diaconescu, acesta pomenindu-se colonel de „justiţie militară", şi nici despre primarul Onţanu, care, nu ştim de ce, a ajuns general-maior (cu două stele). Despre Anghel Iordănescu şi primarul din Voluntari, Florentin Pandele nu are rost să mai discutăm, prea apar ei, în uniformă militară, alături de Gabriel Oprea, în campaniile electorale pe afişele din Ilfov (probabil că nu o fi interzis de lege!). Se apropie timpuri grele şi perioade electorale dure pentru partidul generalului de intendenţă, aşa că un pic de fidelizare a administraţiei locale nu strică. Aşa se face că şeful Direcţiei de Relaţii Publice şi Comunicare cu Mass-Media şi, în acelaşi timp, secretar executiv al UNPR Bucureşti, Mariana Georgescu, a fost avansat la gradul de colonel. Tot locotenenţi-colonei au ajuns şi directorul de la Relaţii Comunitare, Elena Scurtu, directorul ADP Sector 2, Cristian Lemnaru, arhitectul-şef al sectorului 2, Bogdan Pârvanu, directorul Centrului Cultural „Mihai Eminescu", Viorel Ioviţu, şi şeful Direcţiei Investiţii şi Servicii Publice, Corneliu Drug.

De serviciile politico-militare ale ministrului Oprea a beneficiat până şi tatăl ministrului Anca Boagiu, care a primit şi el o stea pe umăr, probabil pentru consolidarea cooperării dintre PD-L şi UNPR. Comicul situaţiei nu se opreşte aici, penibile fiind situaţiile în care unii subofiţeri s-au trezit, peste noapte, avansaţi colonei: liderul filialei locale UNPR Constanţa are gradul de colonel, deşi, până mai acum câţiva ani, era doar maistru militar de marină.

Parcă pentru a-şi consolida figura tristă de traficant cu simbolistica militară, domnul Oprea a reinventat şi o plachetă denumită pompos „Onoarea Armatei", pe care o împrăştie cu dărnicie, în stânga şi în dreapta, tuturor decidenţilor politici, în speranţa că va mai apuca încă un mandat la guvernare.

Ceea ce uită însă ministrul Gabriel Oprea este că o tresă e un motiv de mândrie, iar onoarea nu se face cadou potentaţilor zilei, ci se câştigă. Dar, pentru domnia sa, e doar un argument pentru o funcţie politică, o răsplată pentru trădările politice. Pentru Gabriel Oprea, onoarea Armatei este doar un instrument de parvenire şi de promovare a propriilor interese în politica dâmboviţeană!



(materialul este postat si pe pagina Filialei SCMD Sector 5)

Comentariile va apartin.

Cu stima, Vasile